„ptiu, doi poponari in zi de marti”.

metrou. trenul spre militari. relativ lejer.
subsemnata cu o colega de lupta. fimeie de mare intindere intelectuala, pantre altele.
am „prins” locuri….ne-am asezat penele cat mai confortabil…
tzup – tuzp, intra in tren doi calugari si se aseaza si ei pe scaune.
oamenii de stiinta din noi au inceput sa-si faca cruci cu limba in cerul gurii…si sa caute repejor ochelari si verighete…sa alunge ghinionu’ dracu’.
colega :”ptiu, ca numa’ poponarii astia doi lipseau intr-o zi de marti
subsemnata:”vaaaaaaaai, fata. cucernica ai fost. cucernica ai ramas„.
bon….gasim ochelarii, verighetele aferente…mai facem 200 de cruci si ne vedem de ale noastre.
la statia urmatoare urca doi cersetori. mama si un plod de doi anisori si ceva.
nu stiu ce avea copkilasul ala amarat in oki, da’ ne-a facut ferfenitza. zdrente. fuioare.
 fara sa cante, fara sa zica nimic, fara sa se aseze in genunchi sa turuie o rugaciune.
bani pregatiti, cautari febrile dupa ceva bun de rontait ratacit prin genti…cert e ca aproape toata lumea fusese atinsa la corazon.
aproape toata lumea.
cand puradelul ala amarat a ajuns in dreptul celor doi calugari…..si s-a uitat cum numai un copkil de doi ani si ceva se poate uita, aia doi l-au repezit.
brutal.
unul din cei doi „sfinti” i-a spus pe un ton foarte taios sa plece din fata lor. copkilul s-a executat, trist.
a trecut mai departe si pot spune ca pentru el nu a fost o zi proasta.