Da, am dat spaga

Nu contest, nu-i normal să dai şpagă, dar sunt convins că oricine, în momentul în care are nevoie urgentă de o adeverinţă, când are pe cineva în spital, când trebuie să scape de o amendă grea, când rămâne fără permis, când trebuie să treacă un examen blestemat, pune banul în plic, închide ochii şi întinde mâna fără a ezita prea mult.

Păcatele mele:

Am dat şpagă la doctori. Am pus bani în plic ca să obţin scutiri medicale în vremea liceului, ca să primesc câteva zile de condcediu medical după ce m-am angajat, am dat şpagă ca să nu fiu pus să aştept câteva luni pentru programare la analize, am dat şpagă ca să obţin anumite adeverinţe fără să mai trec prin consultaţii. În general sume mici (maxim 20 de lei) sau diverse atenţii (ciocolată, cafea, alcool).

Am dat şpagă la maternitate când mi s-a născut juniorul. Am pregătit plicuri separate pentru doctorul care a operat naşterea, pentru moaşă, pentru anestezistă, pentru asistentă şi pentru medicul neonatolog. Am vrut să mă asigur că totul va fi în regulă şi că oamenii vor avea grijă să-şi facă treaba mai bine ca de obicei, ca să fiu scutit de emoţii ulterioare. Totul a decurs bine şi am fost mulţumit la final. Ba, ca să fac o glumă, aproape că i-am mituit ca să iasă băiat şi băiat a ieşit. Aici a fost vorba despre sume ceva mai mari, de ordinul sutelor de euro, dar nu-mi pare rău deloc după banii ăia.

Am dat şpagă la portari. În special la portarii ăia de pe la spitale ca să pot intra în afara orelor de vizită sau în timpul carantinelor. Am mai mituit câţiva portari de la alte câteva instituţii bugetare sau chiar de la multinaţionale ca să obţin diverse informaţii de care aveam nevoie şi pentru care în mod normal ar fi trebuit să aştept la coadă pe la ghişeele de informaţii. Aici a fost vorba de sume mici în general, maxim 5-10 lei.

Am dat şpagă la controlori. Cine nu a mers măcar o dată în viaţă pe tren “cu naşu”? Sau cine nu a riscat un drum cu autobuzul (troleul/tramvaiul/metroul) fără de bilet? De fiecare dată când am fost prins am sărit cu banul şi am scăpat de alte ruşini şi amenzi mai mari. În generel, sume mici, 10-20 de lei. La un moment dat, aveam decontat de la locul de muncă un transport Alba Iulia – Iaşi, 13 ore de mers, noaptea, cu trenul la clasa a II-a. Cu 30 de lei am obţinut o cuşetă la clasa I pentru două persoane, numai a mea.

Am dat şpagă la RAR. Aveam nevoie să-mi înscriu maşina înainte ca taxa de prima înmatriculare să se tripleze, iar dacă aş fi aşteptat termenul pentru care am fost programat la RAR nu aveam nicio şansă să scap de taxa blestemată. Am marcat banul, am prins loc în faţă, am plătit taxa de prima înmatriculare de 3 ori mai mică decât aş fi trebuit. Întâmplare fericită pentru mine, întâmplare nefericită pentru funcţionarul la care au ajuns banii mei. La câteva săptămâni după asta, a fost arestat şi închis tocmai pentru “primire de foloase necuvenite”. De la mine nu s-a ales “decât” cu vreo 100 de euro.

Am dat şpagă unui jandarm, la stadion, ca să intru la un meci pentru care nu mai erau bilete disponibile şi s-a rezolvat instant. Am plătit jumătate din cât aş fi dat pe cel mai ieftin bilet şi am avut şi loc cu vedere excelentă. M-a costat 7,5 lei.

Am dat şpagă la teatru ca să intru la un spectacol care se juca cu casa închisă. Am intrat 2 persoane cu preţul unui singur bilet. Am stat în picioare, dar a meritat. 25 de lei.

Am dat şpagă unei secretare din liceu pentru diploma de atestat. Aveam nevoie de diplomă cu vreo 2 zile înainte de a fi disponibile pentru toată lumea. Am dat acolo vreo 15 lei (150.000 la acea vreme) şi în 2-3 ore a fost gata. A fost prima dată în viaţa mea când am dat şpagă din propria-mi iniţiativă şi ţin minte că am avut oarece mustrări de conştiinţă. Vreo 2-3 ore. Apoi, m-am văzut cu diploma în mână, mi-am rezolvat treaba şi am uitat de remuşcările vieţii.

Am dat şpagă la Direcţia de Finanţe – într-o instituţie din aia la care ghişeele sunt frumos împodobite cu plăcuţe pe care scrie cu Arial de 32: “În această instituţie nu se primesc atenţii!”. 50 de lei şi am primit număr la dosar cu vreo 450 de locuri mai în faţă. Asta a însemnat o problemă rezolvată cu vreo 60 de zile mai repede decât în mod normal.

Am dat şpagă la un agent de la circulaţie. Bine, chiar la doi. Ok, hai fie, la trei, patru. De fiecare dată eram la limită cu punctele de penalizare şi urma să rămân fără permis pentru o perioadă. Ba, la un moment dat, chiar am rămas fără permis, dar l-am recuperat în câteva zile. Cum? Cu şpagă. Sume până în 300 de lei.

Am dat o cafea unei foste colege de muncă de la biroul personal-salarizare ca să primesc nişte zile de concediu în plus. Am mituit cu un pix cu gel o colegă din gimnaziu ca să nu-l cheme la petrecerea de ziua ei pe un coleg care-mi era antipatic, am dat 7 lei unui gunoier de la salubritate ca să ne ridice gunoiul cu 2 zile mai repede decât în mod normal, am dat un stick USB unui mecanic auto ca să-mi “scoată” din service-ul în care lucra o piesă de care aveam nevoie. Plus altele din astea mărunte pe care nu mi le mai amintesc acum.

Bună, sunt Marius şi recunosc. Am dat şpagă şi voi mai da. Jur că nu-mi pare rău deloc şi nu am regretat nicio clipă, ba chiar dimportivă. Ştiu, sunt un bou dobitoc şi din cauza mea merg lucrurile prost în ţara asta, dar credeţi-mă, în acele momente a contat mult mai mult confortul, siguranţa şi sănătatea mea decât mustrările de conştiinţă.

Cine zice că nu a dat şpagă nu a fost pus în situaţii critice.