BMW-uri si romani

Românii au două preferinţe mari şi late când vine vorba despre maşina personală, fie că o posedă deja, fie că nu: BMW (pentru cei care-şi permit sau nu) şi Dacia Logan (pentru că nu-şi permit altceva sau îşi permit şi altceva, dar nu văd sensul investiţiei).

Modelele de autoturisme marca BMW au invadat piaţa românească. Eu, de exemplu, dacă mă plimb pe stadă, pot să număr la fiecare a 6-a maşină care trece un model BMW. Ca să nu mai zic că-n oraşul meu natal, Făget, s-a creat un adevărat Fan Club BMW neoficial. Şi cu toate astea, mereu îmi pun întrebarea dacă şoferii acestor maşini bavareze chiar ştiu să le aprecieze la adevărata lor valoare. Mi s-a dat să întâlnesc toate felurile de şoferi de BMW, de la cocalari cu clasă până la cei mai decenţi oameni. Înainte să-mi daţi cu firma în cap, vreau să precizez că acesta nu e un articol anti-BMW, ci e doar un punct de vedere al meu referitor la cei care le conduc. În viziunea mea, românii posesori de BMW-uri se împart în câteva categorii, în funcţie de “rang”, inteligenţă şi altele:

cocalarii de mâna a doua, care şi-au trăit adolescenţa în umbra unor băieţaşi suficient de deştepţi încât să învârtă nişte bani şi să-şi permită un BMW. Cocalari “de mâna a doua” vine de la faptul că ei i-au luat drept modele, idoli pe aceşti băieţaşi patrulatori cu BMW. Au văzut cât de bine le stă în această minune de maşină, că fetele se lipeau ca scaiul de ei şi şi-au format în capul lor nişte idei pe care nimeni nu li le va schimba vreodată: că BMW-ul te face om, impune respect şi garantează succesul la femei. Aşa că, trag tare să strângă bani prin ţările calde, de la familie sau mai ştiu eu prin ce metodă şi visează cu ochii deschişi ziua în care ei vor apărea pe  uliţa satului la volanului unui BMW. Şi merg la relantiu, aşa, să îi observe şi cosânzenele minore că ei conduc o maşină pe care, în mod clar, nu şi-o permit. Am întâlnit şpe şoferi cocalari de mâna a doua, a căror casă stă să pice pe ei sau le zbor fluturi din portofele. Dar au BMW parcat în curtea cociaobei? AU! Au şi 4.5 lei pentru un cola? N-au! Dar, stai aşa, fiindcă ei au BMW! La fel cum e şi cu hainele de firmă, care niciodată nu o să te facă mai breaz, aşa e şi cu maşinile astea. Şi, crede-mă că toţi ştim asta şi o să râdem de tine cu fiecare ocazie! Şi maşina aia va sfârşi prin a-i pica toate piesele de pe ea, undeva în străfundul grădinii, cocoţată pe patru butuci.

cocalarii vitezomani, ai căror inteligenţă se măsoară în km/h. Probabil cei mai periculoşi dintre toţi, fiindcă au trecut de pe o maşină cu cai putere standard, pe una care troneză la capitolul acesta. Îi recunoşti la vreun semafor, când te opreşti în dreptul lor şi-şi ambalează maşina în semn de “Hai să facem o liniuţă!”, pentru că ei trebuie să demonstreze tuturor că maşinuţa lor e cea mai tare, iar talentul lor de a conduce e inegalabil.  Acea curbă periculoasă în care îşi permiteau să intre înainte cu maxim 80 km/h, acum o iau cu 150. Ş-apoi îi găseşti la morgă. Pentru că BMW-ul e o maşină care “te fură”. Nici nu-i de mirare că recordurile de viteză din România lui 2011 s-au înregistrat la autoturisme marca BMW.

bemveiştii influenţabili. Asemănători cu “cocalarii de mâna a doua”, singura diferenţă e că îşi şi permit această maşină. Nu doar cât s-o conducă, ci să o şi întreţină şi îşi dau tot interesul să afle cât mai multe despre ea. O testează, experimentează, se aventurează atât cât simt ei că-şi pot permite, fără să-i deranjeze pe ceilalţi din trafic. Dar tot bemveişti influenţabili rămân, pentru că prietenii lor înstăriţi (aceşti zei ai anturajului)  i-au sfătuit că o maşină BMW e cheia spre faimă (imaginară). În final, vor ceda şi se vor întoarce la maşina average de dinainte, iar BMW-ul va ajunge de vânzare pe un site auto. Cunosc câteva astfel de cazuri triste.

fanaticii BMW, cei care iubesc marca asta mai mult decât pe nevastă (într-un mod amuzant de a o spune). O spală şi o bibilesc zi de zi, încetinesc până la prima treaptă când se iveşte o gropiţă în asfalt şi ar fi în stare să doarmă în ea peste noapte. Citesc recenzii, stau 24 din 24 pe siteurile auto, sunt la curent cu orice apariţie de model nou, vânează componente recondiţionate şi-s abonaţii schrot-urilor. Nu transportă  decât maxim (MAXIM!) 4 persoane, de teamă că o greutate prea mare ar face iubitele suspensii să cedeze.  Toată viaţa lor se învârte în jurul acestei maşini şi ar fi în stare să facă sex cu ea.

pasionaţii de BMW, cea mai frumoasă categorie de şoferi. Oameni echilibraţi, decenţi şi cu capul pe umeri, care ştiu să respecte această maşină, fără să cadă în penibil. Cunosc totul despre maşina pe care o conduc, frecventează showroom-urile BMW şi sunt fani adevăraţi ai brandului bavarez. Diferenţa dintre ei şi ceilalţi din categoriile de mai sus este că au înţeles că BMW-ul nu e o maşină care “te face om, impune respect şi garantează succesul la femei”, după cum dictează cutumele româneşti. Pentru ei, BMW-ul este un mod de viaţă, o artă a industriei de automobile şi ştiu s-o aprecieze în adevăratul sens al cuvântului.

Părerea mea e că nu oricine poate să conducă un BMW, pentru că, oricât de stupid ar suna, trebuie să ai o cultură generală înainte să faci asta. Prin anumite situaţii şi în diferite conjucturi, am ajuns şi eu să conduc câteva modele de BMW şi sincer, dacă nu eşti atent/ă, maşinile astea efectiv “te fură”, atât prin eleganţă, prin caii putere şi uşurinţa manevrabilităţii lor. Şi chiar te schimbă pe tine, ca om, dacă eşti slab de caracter.

Tocmai de asta ziceam că trebuie să ai o cultură generală înainte să te urci la volanul de BMW, fiindcă altfel rişti să nu o mai stăpâneşti tu pe ea, ci ea pe tine.