Antreprenoriat online

E timpul sa ma opresc. E timpul sa stau deoparte si sa evaluez ce am facut pana acum, sa pun cap la cap rezultatele tuturor actiunilor mele si abia dupa aceea sa iau alte decizii. E timpul sa las in urma trecutul, oricat de greu mi-ar fi sa ma despart de performantele lui. Oricat de multe planuri as fi avut, ele au fost deja duse la capat, si e timpul sa accept asta. Mi-am propus niste obiective acum 10 ani si ele au fost atinse cu multa vreme in urma. E timpul sa ma apuc de altceva.

Cei mai multi oameni nu se opresc niciodata. Isi creeaza un drum, isi sapa fagas printre ceilalti, isi construiesc o schela pe care o poarta dupa ei in fiecare zi, si care le sustine gandurile, ideile, emotiile, actiunile, viata. E aceeasi schela, acelasi sistem de valori, zi de zi, luna de luna, an de an. Insa constructia pe care schela aceea o sustine se finalizeaza mult mai repede decat ar vrea ei sa se intample. In cativa ani e gata. Tot ceea ce ei si-au dorit atunci cand si-au ridicat schela e implinit. Dar cei mai multi oameni nu sunt pregatiti sa accepte asta. Nu sunt gata sa accepte adevarul care i-ar obliga sa ia alte decizii, sa construiasca o noua schela. De ce? Pentru ca acest efort i-ar scoate din zona de confort. I-ar pune intr-o confruntare cu ei insisi de cele mai multe ori penibila, poate chiar umilitoare. Si, la urma urmei, de ce ar face asta? De ce sa nu continue sa fie un workahoolic incurabil, sau un blogger de succes, sau un politician celebru, sau un antreprenor care a facut deja mult mai mult decat si-ar fi propus vreodata…

A iesi din zona de confort, a te reinventa, a-ti sonda limitele si a le depasi, toate aceste lucruri nu sunt la indemina oricui. Nu spun ca mi-e usor, pentru ca nu despre asta e vorba, Oricum ai da-o, tot greu e… Si daca ramai cu aceeasi schela legata de picioare, care mai devreme sau mai tarziu te va rigidiza pana la imobolizare, si daca incerci sa te smulgi din patternurile pe care tot tu ti le-ai creat, tot greu iti va fi. Dar daca alegi sa te reinventezi, e altceva… Parca ai mai multe satisfactii decat daca ai incerca o rafinare pana la absurd a unei singure cariere.

Am mai trecut o data prin acest proces. Inainte de a juca rolul de antreprenor online am jucat timp de 7 ani rolul unui om de radio. Si l-am jucat bine. Am vazut nascindu-se (si am participat la) majoritatea radiourilor din FM-ul bucurestean. In momentul in care am simtit ca am atins limita de sus, m-am oprit. Am inceput altceva de la zero, invatind in autobuz programarea in Borland C++. Nu mi-a folosit la mare lucru, daca tot a venit vorba, dar a fost primul pas dintr-un drum. Un drum care se termina acum, si la capatul caruia stapinesc cateva limbaje de programare, am creat cateva portaluri de nisa care au atins si-si mentin pozitia de lider, si am implementat zeci de idei de proiecte, tehnici de marire a productivitatii, de management sau de evaluare a riscului. Un drum la capatul caruia am satisfactia de a fi facut in fiecare zi, in fiecare ora, fix ceea ce mi-am dorit. Un drum de-a lungul caruia am fost insotit, mai mult sau mai putin timp, de oameni care au fost de acord cu ideile si viziunea mea. Unii au ramas, altii iau plecat, cautindu-si propriul drum. Insa toti au fost niste parteneri de drum extraordinari. Fiecare m-a invatat ceva si fiecaruia ii sunt recunoscator.

Am avut puterea de a-mi stabili si urma propriul set de valori, si, pentru mine, acesta e cel mai mare castig al acestei decade din viata mea. Ca antreprenor, nu e usor, pentru ca specificul acestei activitati pune o presiunea foarte mare pe componenta financiara. De cele mai multe ori a fi antreprenor si a fi in acelasi timp si manager e o incompatibilitate. Unul e visator, celalalt pragmatic. Unul vede idei, celalat bugete. Unul vrea satisfactia implementarii proiectului, chiar daca nu aduce nici un leu, celalalt vrea profit. Intotdeauna am fost mai mult antreprenor decat manager, recunosc. Principala mea satisfactie a venit din ducerea la capat a proiectelor, si mai putin din profitul realizat. Care, din fericire, a existat mai intotdeauna, altfel nu as fi putut ajunge aici, acum, dupa 10 ani de business neintrerupt, ca fondator si – de cativa ani – proprietar integral al grupului de firme Mirabilis.

Ca manager, am satisfactia de a fi creat un business autonom, cu minimum de resurse. In ultima vreme, la negociereile pentru vanzarea afacerii, vanam – cu oarecare narcisisim, recunosc –  mirarea nedisimulata de pe fata potentialilor investitori. Adica, doar cu atatia oameni? Doar cu atitea resurse? Da, doar cu atatea. Unii dintre ei au renuntat din start crezand ca e un fake la mijloc, altii, cei care au dorit cu adevarat afarcerea, au ajuns la due dilligence, unde s-au confirmat toate cele spuse in faza de negociere. Nu are rost sa imi ascund satisfactia de a preda un business de nisa, mentinut fara probleme de 5 oameni, care aduce in fiecare luna 450.000 de unici si care produce 2-300k EUR / an.

Dar, asa cum scriam la inceput, e timpul sa ma despart de toate aceste metrici si structuri, nu mai sunt valabile pentru mine, sau, mai bine zis, nu mai sunt definitorii. Am nevoie de altceva, si voi incepe altceva. In tot acest timp, dar mai ales in ultimii trei ani, s-a mai intamplat ceva cu totul extraordinar: dupa esecuri si greseli, dupa confuzii si renuntari, am aflat ca pot avea si o familie. Cei care si-au facut din business un stil de viata inteleg cu siguranta valoarea acestei componente, cei mai multi dintre ei neavind norocul unei familii cat de cat functionale… In ultimii ani, familia mea a inceput sa fie din ce in ce mai prezenta in viata mea. Si asta e un lucru minunat.